Jucarii educative intre Da si Nu

Acest articol este despre o parere personala, bazata pe concluziile la care am ajuns in cei 5 ani de cand sunt mamica de 2 copii si in care am intrat in contact cu multi alti copii.

In primul rand, o jucarie nu este buna sau rea. Ea este pur si simplu potrivita sau nepotrivita pentru un anumit copil. Evident, luam in calcul jucariile potrivite varstei si certificate in acest sens. Ce vreau sa spun este ca, micii exploratori au interese diferite de la varste extrem de mici – noi am remarcat diferente notabile intre cele 2 fetite ale noastre de la bun inceput (desi, inainte de a avea al doilea copil, nu intelegeam cum un bebelus poate fi foarte diferit de altul). Si asta a ramas valabil si la jucarii: exact jucariile pe care am crezut ca le voi pune in rama (fetita cea mare nefiind interesata de ele), au fost centrul atentiei celei mici. Extraordinar, mi s-a parut!

Asadar, pilda este ca atunci cand alegem o jucarie, este important sa stim ce interese are piticul nostru, in asa fel incat ea sa fie potrivita pentru el.

Pe mai departe, in esenta, orice jucarie are componenta educativa, pentru ca toti copiii invata in mod primordial prin joaca. Asadar ei vor invata din orice. Mai ales cat sunt foarte mici si absorb ca un burete orice informatie.

Cu toate acestea insa cred ca este important sa le oferim celor mici jucarii care sunt potrivite varstei lor – ele, ca si regula generala, sunt potrivite pentru abilitatile care se dezvolta in fiecare etapa. In plus, oferindu-i unui copil sub 3 ani o jucarie potrivita pentru copii mai mari, poate fi periculos.

Sunt, de asemenea, de parere ca jucariile simple, in prima faza (1 an-2 ani) sunt foarte potrivite. Pentru ca cei mici se vor putea concentra pe un anumit lucru cand se joaca cu ele si exact acesta este focusul lor – ei exerseaza cate o abilitate, obsesiv aproape, pana reusesc sa o stapaneasca. Apoi, trec la urmatoarea.

In plus, sunt adepta materialelor naturale – si iubesc lemnul. Pur si simplu pentru ca este mai usor sa facem conexiuni cu natura, folosind materiale cat mai naturale cu putinta.

Voi ce pareri aveti cand discutam despre jucarii?

Iti multumesc pentru ca ai citit acest articol. Urmeaza sa impartasesc si alte experiente aici, pe blog. Experienta de mamica a adus in viata mea si ideea unor jucarii si accesorii minunate, facute cu mult drag si numai din materiale certificate. Le poti vedea aici.

O zi frumoasa, iti urez!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s